Acorda un Like:

Cu toții ducem o viață încărcată – cu siguranță există numeroase studii care pot dovedi asta.

În cele din urmă, asta înseamnă că evazivul timp de pregătire de care noi fetele avem nevoie e oarecum limitat. În timp ce încerci să alergi de la birou la o întâlnire, sau doar să ieși într-un bar să bei ceva, poate fi dificil să-ți aranjezi machiajul în funcție de ocazia respectivă.

cum să treci de la machiajul de zi la cel de noapte

În special în lunile reci, această sarcină devine și mai dificilă. Este vorba de perioada în care pielea suferă cu adevărat; din cauza scăderii temperaturii, pielea poate deveni mohorâtă, iar cantitatea de ulei produsă poate să crească. În final, asta înseamnă că e nevoie de o muncă serioasă înainte de a ieși în lume.

Din fericire, există modalități prin care poți trece de la fața de zi la alternativa de noapte. Aceste modalități reprezintă în mare parte trucuri rapide, după cum veți vedea. Vom studia felul în care unele femei reușesc să se transforme într-o manieră desăvârșită între ocazii.

Desigur, vei avea nevoie de câteva produse înainte de această misiune. Asigură-te că te înarmezi cu o pensulă de contur unghiulară, balsam, tuș de ochi negru, ulei de nucă de cocos, ruj negru, rimel și bronzant mat. Odată ce reușești să faci rost de toate aceste produse, mai ai nevoie doar de câteva minute pentru a pune în aplicare sugestiile următoare.

 

Transformă monotonia în strălucire; folosește balsam

Transformă monotonia în strălucire; folosește balsam

După cum am menționat deja, pielea are obiceiul nefericit de a deveni oarecum mohorâtă atunci când vremea rece se abate asupra noastră. Cu siguranță există o explicație științifică pentru asta, însă la momentul de față tot ceea ce ne interesează e sa rectificăm problema și să-ți restabilim acea strălucire de care te bucurai înainte.

După cum probabil ți-ai dat seama citind lista de cumpărături de la începutul ghidului, pentru această metodă nu ai nevoie decât de un singur ingredient, și anume balsamul. Ne-am exprimat în mod intenționat vag cu privire la această cerință, deoarece efectul dorit de tine poate fi obținut indiferent de tipul de balsam folosit.

Va trebui să iei doar cantități reduse de balsam pe mâini, înainte de a presa produsul cu delicatețe în toate zonele în care e nevoie să fie aplicat pentru a-ți oferi acel impuls de strălucire. De obicei, balsamul ar trebui aplicat pe obraji și pe frunte – însă ești liberă să îl aplici oriunde dorești.

Aici ar fi cazul să repetăm termenul de „presare”. Poți fi tentată să masezi balsamul pe piele, la fel cum faci și cu alte produse cosmetice. Prin masare nu poți obține același efect, așa că asigură-te că eviți această tehnică.

Ar mai trebui să fii informată asupra faptului că balsamul poate fi utilizat alături de pudră. Cu alte cuvinte, dacă te-ai dat deja cu pudră, e în regulă să aplici balsamul pe deasupra.

 

Intensifică-ți claritatea feței; utilizează bronzant

Intensifică-ți claritatea feței; utilizează bronzant

Odată ce se instalează noaptea și lumina scade, nimic nu va arăta mai bine decât să-ți intensifici claritatea feței.

Desigur, există claritate – și mai există și claritate exagerată. E de ajuns să spunem că trebuie să obții efectul subtil. Aici bronzantul mat intră în joc. Totodată, ar mai fi cazul să te avertizăm cu privire la un aspect; încearcă să nu utilizezi un brozant care conferă prea multă strălucire, deoarece acesta îți poate evidenția pielea, ceea ce nu e aspectul spre care ar trebui să tinzi odată cu sosirea serii.

Pentru a-ți conferi claritate, aplică bronzantul utilizând o pensulă de contur unghiulară. Încearcă să folosești mișcări diagonale, mai precis să țintești spre pomeți și spre linia mandibulei, deoacece acestea reprezintă zonele care îți pot spori claritatea feței.

 

Nu ignora ochii

Nu ignora ochii

Până acum ne-am concentrat în principal pe trăsăturile mai pronunțate ale feței (și vom reveni la acestea îndată). În acest moment ar fi indicat să mai adăugam faptul că nu ar trebui să ignori unele din elemente mai mici, cum ar fi ochii.

Din fericire, ochii reprezintă una din zonele care pot fi tratate cu ușurință. De obicei, tot ce va trebui să faci va fi să îngroși tușul de ohi pe care l-ai purtat în restul zilei.

Unele femei vor folosi și rimel, pe care îl vor aplica pe genele superioare pentru a atrage mai multă atenție asupra acestei zone – dar regula principală este ca pur și simplu să-ți completezi imaginea și să te asiguri că ochii tăi au un aspect viu.

 

Elimină efectele zilei

Elimină efectele zilei

Nu are importanță cine ești – uleiul se va acumula pe pielea ta pe toată durata zilei. După cum am discutat deja, acest proces poate fi accentuat cu precădere în timpul iernii. Însă, adevărul e că acest pas ar trebui urmat indiferent de anotimp.

Obținerea unui aspect viu pentru noaptea care urmează constituie unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face. Șervețelele pentru eliminarea uleiului sunt visul oricărei femei; ele pot elimina orice surplus de ulei care s-a acumulat pe suprafața pielii în câteva clipe. E nevoie doar de o ușoară presiune și pielea ta va arăta ca nouă.

Pentru cele dintre voi care vă grăbiți, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la faptul că șervețelele pentru eliminarea uleiului ar putea să vă șteargă tot machiajul. Majoritatea produselor disponibilie pe piață azi vă vor lăsa machiajul intact. Desigur, în caz că puțin machiaj s-a șters, stricăciunea va fi probabil minimă și cel mai sigur vei putea să aplici puțin anticearcăn pentru a reveni la gloria de odinioară.

 

Pune-ți buzele în evidență

Pune-ți buzele în evidență

S-ar părea că până acum ne-am concentrat asupra tuturor componentelor feței tale, cu excepția uneia. După cum știm cu toții, ignorarea buzelor poate avea consecințe dezastruoase – acestea constituie una dintre cele mai proeminente trăsături ale noastre, de aceea trebuie neapărat puse în evidență.

Din păcate, cosmeticele aplicate în cursul dimineții nu vor fi de ajuns. Seara reprezintă un cu totul altfel de joc chiar și în cele mai bune zile, cu atât mai mult atunci când a trebuit să te confrunți cu niște ore de muncă în care toate cosmeticele s-au șters.

Din toate motivele menționate mai sus, trebuie să-ți faci buzele să arate cel puțin cu o nuanță mai întunecate, poate chiar cu două. Alternativ, dacă buzele tale au reușit cumva să rămână în formă pe toată durata zilei, ar fi o idee bună să folosești puțin ulei de nucă de cocos pentru a adăuga un plus de farmec și pentru a ieși în evidență.

Spune ce crezi. Lasă un comentariu mai jos

comentarii