Buna dragelor,
Scriu acest articul pentru a va informa in legatura cu schimbarile care vor avea loc incepand cu 1 ianuarie 2020.
M-am gandit ca este mai bine sa va informez cat mai din timp in legatura cu aceste schimbari si va asigur ca nu vor afecta in niciun fel programarile de anul acesta.
Dupa cum ati observat, au avut loc multe schimbari in economia tarii, prin urmare, moneda europeana continua sa creasca si o data cu ea cresc si preturile in tara. Si desi preturile mele au ramas neschimbate de ani de zile, ma simt acum nevoita sa fac aceste modificari din motive evidente, chiar daca nu este ceva ce imi doresc nespus, mai ales ca stiu cum este sa lucrezi pentru banutii tai si stiu ce inseamna si pentru voi.
In 2019, preturile pentru combustibil au crescut considerabil. In primele luni din an, motorina s-a scumpit cu 12%, iar benzina cu 17%, iar aceste procente au continuat sa creasca.
Cand am inceput acesta afacere, am ales sa fac lucrurile cat mai comode si mai usoare pentru clientele mele, asadar, voi beneficiati de luxul de a sta acasa sau de a ma chema oriunde va este voua cel mai ok (acasa, la birou, hotel, etc.).
Avand in vedere ca eu sunt mereu pe drumuri, orasul este din ce in ce mai aglomerat, iar combustibilul continua sa creasca constant, voi face si eu o majorare de preturi, dar nu inainte sa va reamintesc ce inseamna de fapt costuri pentru un makeup artist.
- Transportul (taxi sau costul benzinei sau a motorinei, plus costurile masinii, pentru ca, cu cat folosesti mai mult o masina, cu atat mai repede se uzeaza).
- Cursuri de specializare pe care le urmeaza constant, pentru ca isi doreste sa fie mereu in tendinte si sa evolueze.
- Consumabile de unica folosinta, solutii de curatare si dezinfectare, produse care se termina si urmeaza sa fie inlocuite etc.
- Facturi la telefon, internet, contabilitate, taxe si alte impozite.
Daca doriti sa cititi mai detaliat despre aceste costuri va invit sa cititi articolul meu numit “Pentru ce platesti atunci cand alegi un machiaj profesional” in care am vorbit putin despre ce inseamna un machiaj profesional si de ce preturile difera de la un makeup artist la altul.
In plus, veti beneficia de ultimele tehnici pe care le-am invatat in descursul acestui an si, evident ca nu ma voi opri aici. De fapt, nu ma voi opri niciodata din invatat, pentru ca tendintele in machiajul beauty se schimba constant si vreau sa fiu pregatita pentru orice provocare.
Acestea fiind spuse, pretul pentru un machiaj va ramane la fel ca pana acum, la care voi adauga costul pentru deplasarea catre voi potrivit situatiei actuale, ceea ce inseamna ca aceasta schimbare de pret reprezinta exact trasportul meu catre voi.
Nu uitati ca pentru mine, deplasarea catre voi inseamna urmatoarele lucruri: cheltuieli de drum, aglomeratie (in functie de zi si de ora), timp pierdut pe drum, a fi mereu in trafic (cunoastem cu totii traficul din Bucuresti si cata rabdare iti trebuie uneori), a avea mereu minimul de produse necesare la mine (pentru ca nu stiu niciodata ce fel de machiaj mi se va cere intr-o anumita zi) si stiu ca stiti ca acestea sunt foaaarte multe si desigur, grele. Plus ca nu toata lumea are acasa conditii favorabile pentru un machiaj profesional, si cand spun asta, ma refer la multa lumina, naturala sau neutra/rece, scaun inalt etc.
Asadar, va reamintesc lista de servicii oferite, despre care puteti citi mai multe direct la sectiunea de preturi de pe site:
- Machiajul de zi (care nu include genele false, corectia fetei, culori intense sau pigmenti)
- Machiajul de ocazie (care include genele false, la cerere, corectia fetei, daca este necesar, pigmenti, culori intense, glitter, etc.)
- Machiajul pentru sedinta foto, pentru ca este foarte pretentios si necesita produse speciale.
- Proba pentru machiajul de mireasa.
- Machiajul de mireasa (cum miresele sunt intotdeauna mai speciale, va exista mereu o oferta pentru ele si pentru invitatii de la nunta).
Voi publica mult mai multe detalii despre aceste modificari anul viitor, direct pe site, impreuna cu optiunile pentru deplasarea in Ilfov despre care nu am mentionat aici.
Daca aveti intrebari sau nelamuriri, astept sa imi scrieti si va voi ajuta cu mare drag.
Pentru programari, puteti folosi formularul de programare de pe site, ma puteti contacta pe pagina de facebook sau ma puteti suna direct la numarul de telefon afisat.
Va pupacesc!
A vostra, Ioana.
Spune ce crezi. Lasă un comentariu mai jos
octombrie 2nd, 2019